Un lider al Consiliului Național Sirian cere intervenția trupelor ONU înarmate: „Trebuie să fie trimise Căști Albastre”

Un lider al Consiliului Național Sirian cere intervenția trupelor ONU înarmate: Trebuie să fie trimise Căști Albastre
Publicat: 16/06/2012, 22:03
Actualizat: 17/06/2012, 08:30

Șeful Biroului Politic al Consiliului Național Sirian (CNS) Burhan Ghalioun a îndemnat sâmbătă la trimiterea de trupe ONU înarmate în Siria, după ce șeful observatorilor ONU în această țară a anunțat suspendarea misiunii din cauza intensificării violențelor, relatează AFP.

„Astăzi este clar că nu putem conta pe observatori dezarmați. Trebuie ca în Siria să fie trimiși (membri ai) Căștilor Albastre, o misiune mai numeroasă și capabilă să se protejeze împotriva violenței acestui regim” al președintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat fostul președinte al CNS câtorva jurnaliști, la Istanbul.

Ghalioun, care a făcut aceste afirmații în cadrul unei reuniuni a opoziției siriene în capitala Turciei, a apreciat că suspendarea activității observatorilor ONU este „o condamnare clară din partea comunității internaționale și a misiunii Annan a politicii agresive și violente a regimului sirian”.

El a adăugat că planul Annan de ieșire din criză nu este mort, în opinia sa, dar că trebuie ca de acum înainte să fie utilizată amenințarea forței, pentru a aminti Damascului obligațiile pe care le are.

„Există o posibilitate de salvare (a planului Annan), prin votarea în Consiliul de Securitate (al ONU), în baza capitolului VII, a unei rezoluții privind punerea în executare sub amenințarea forței a acestui plan”, a subliniat el.

Ghalioun se referă la Capitolul VII al Cartei ONU, intitulat „Acțiune în caz de amenințare la adresa păcii, rupere a păcii și a unui act de agresiune”, care permite intrarea în stare de război cu scopul menținerii sau restabilirii păcii.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care e atmosfera la sediul USR. Elena Lasconi a avut o criză de bilă de...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este interzis pentru românii care au carte de identitate. Sancțiuni usturătoare pentru cei cu buletin
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?